Ai o oră? Ofer-o bunicilor care suferă de singurătate

Pe doamna Ecaterina am cunoscut-o la casa unui supermarket de lângă scara blocului. Era în ziua de Moș Nicolae, iar eu cumpăram bomboane pentru prietenii de la facultate. În timp ce le scoteam din coș am ridicat ochii, iar ea a apărut în fața mea: slabă, mărunțică și cochetă. Se sprijinea cu o mână tremurândă de banda de la casă.

„Nu intru în față, am obosit doar și mă odihnesc puțin”, mă anunță ea înainte să apuc să spun două vorbe.

Am îndemnat-o să pună cumpărăturile în fața mea: o sticlă de lapte, o pâine, 3 portocale, biscuiti și UN plic de cafea solubilă.

Vânzătoarea s-a uitat ciudat la pliculețul de cafea, iar doamna a încercat să se scuze.

„Sunt doar eu, nu mai vine nimeni la mine la cafea. Dacă n-aș mai ieși eu după cumpărături, nu s-ar deschide ușa la intrare cu săptămânile.”

Mi s-a tăiat elanul într-o clipă, am încercat să nu mi-i imaginez pe ai mei, bătrâni și firavi ca doamna micuță din fața mea, așteptând în zadar să sune soneria.

Am întins mâna către raftul de la casă și am mai luat un pliculeț.

„Ce-ar fi dacă azi aș veni eu la cafea?”

Am stat „la cafea” o jumătate de zi, am mâncat și bomboanele colegilor de facultate. Am povestit despre toate, despre părinții mei rămași acasă în provincie, despre fiica ei senzațională plecată departe, despre viață, despre dragoste și despre prietenie.

11 ani mai târziu, doamna Ecaterina se trezește în fiecare duminică, se îmbracă frumos, se aranjează, cumpără 2 plicuri de cafea și o pungă de bomboane de la același magazin de la scară și îi așteaptă pe cei doi „nepoți” năzdrăvani care vin să îi descompună bucărăria în timp ce noi două stăm la o cafea.

Ea e „bunica” de la București a copiilor mei pe care îi răsfață cu turtă dulce, iar noi deschidem ușa casei ei cu religiozitate, în fiecare duminică.

De 11 ani, doamna Ecaterina nu mai face parte dintr-o statistică cumplită care ne spune că în România există nenumărate persoane în vârstă care se luptă, într-un fel sau altul, cu singurătatea, iar eu am găsit un prieten adevărat care m-a învățat multe și care mi-a fost mereu alături fără să mă judece.

Fiecare dintre noi ar trebui să încercăm să oferim „un pliculeț de cafea”, măcar o dată în viață.

Leave a Comment